Desi suntem vecini gard in gard cu civilizatia, refuzam cu o mare indarjire sa ne schimbam comportamentele si sistemele, sa adoptam unele noi, eficiente, care sa fie macar la limita unui oarecare bun simt. Refuzam sa ne asumam responsabilitatea si sa ne implicam, mai mult decat este nevoie. Bunul simt, de exemplu, reprezinta o competenta banala pe care cei mai multi ar trebui sa o deprinda inca din primii ani ai vietii, prin intermediul unui nivel minim de educare. La noi insa, lipsesc cu desavarsire. Atat bunul simt cat si nivelul minim de educare. Pana si aspirantii la mari functii politice s-au resemnat cu aceasta idee, alegand ca promisiune electorala cultivarea unor aspecte pe cale de disparitie: bunul simt si respectul. E trist de privit si imposibil de acceptat o asemenea mediocritate generala!
Consider ca educatia are rolul de a forma societatea. Nivelul de dezvoltare al educatiei face diferenta dintre o tara civilizata si una incapabila sa progreseze. Educatia continua reprezinta varful piramidei lui Maslow. Aceasta ierarhizeaza nevoile umane si asaza la baza pe cele mai puternice dintre ele. Educatia in schimb, pozitionata in varful piramidei, este esentiala pentru viitorul unei natiuni, dar dispensabila pentru viitorul unor indivizi ordinari. Atentia precara acordata in prezent acestor sisteme se va reflecta in realitatea viitorilor ani. Acum, Romania este o tara in curs de dezvoltare. Adica, la un anumit moment, vom finaliza un mare si indelungat proces de maturizare/educare. Din pacate, in realitatea curenta, progresul educational nu reprezinta o preocupare generala. Asta se intampla probabil si din lipsa unei perspective concrete si sustenabile asupra viitorului, perspectiva pe care unii oameni ar trebui sa si-o asume!
Intr-o tara slab dezvoltata, in care mare parte a populatiei traieste deficitar, cu venituri minime, imposibil de gestionat, nici macar necesitatile de baza ale societatii (nevoi fizilogice esentiale) nu vor fi asigurate. Capitalismul autohton genereaza incertitudine si astfel, nevoi precum stabilitatea si consistenta sunt puternic afectate. Nevoia de stima, la noi, este dusa la extrem si se transforma intr-o dorinta de putere si control (pornita si din nesiguranta de mai sus). Aceasta duce la inhibarea tendintelor de auto-actualizare ce vin din placerea omului de a dezvolta la maximum capacitatile proprii, pentru a deveni din ce in ce mai bun. Mi se pare ca ne agitam sa supravietuim, alergam de zor pentru recompense materiale si suntem mai indiferenti ca niciodata. Toate acestea ne fac sa uitam sa invatam.
Progresul si civilizatia vor fi rezultate ale unor sisteme educationale coerente, stabile, eficiente, amplasate in centrul intereselor publice si nu politice. Intr-o societate care inca mai spera, cineva trebuie sa isi asume responsabilitatea. Altfel, vor evolua doar acele medii care vor gasi un echilibru si care vor fi preocupate de satisfacerea nevoilor indivizilor, de o dezvoltare durabila, pentru a sustine eliminarea obstacolelor ce cauzeaza o educatie deficitara. Sper ca nu vom continua sa ne deplasam agale in directia civilizatiei fara a ajunge vreodata acolo!
