Un articol aparut in numarul din octombrie al revistei Stud-Life. Pentru a rasfoi intreaga revista intra aici.

Este o după-amiază de toamnă. Sunt ceva şanse să plouă. Ies pe uşă nerăbdător, energic şi cu oarecare emoţii. Nu am mai fost până acum la niciun interviu şi mi se pare o experienţă interesantă, pe care nu ştiu cum o voi aborda. Îmi mai aranjez încă o dată gulerul de la cămaşă, îmi fac curaj şi am pornit. Ajung în campus câteva minute mai târziu. O studentă amabilă, mă întâmpină cu un zâmbet cald pe faţă. Îmi spune că sala în care va avea loc interviul este B613. Sper să fie cu noroc. Mă întreabă dacă am emoţii. Îi spun că da. Aşa cum mi-a transmis, iau un loc pe scaunul de pe hol, pus intenţionat la câţiva metri de sală şi aştept să iasă comisia să mă invite înăuntru. Uşa de la sală se deschide. O altă studentă îşi face apariţia. Îmi mai fac curaj încă o dată şi intru. Alte două persoane sunt deja acolo. Sunt şi ei cam de aceeaşi vârstă cu mine. Sunt veseli şi îmi transmit o stare de confort şi o atitudine pozitivă. Îmi place de ei. Nu am nicio reţinere şi încep să le răspund deschis şi sincer la întrebări. Mi-au spus încă de la început că îşi doresc să mă cunoască, şi să le spun cât mai multe despre mine, despre lucrurile în care cred şi principiile după care mă ghidez. M-au molipsit cu buna lor dispoziţie!

***

Cu două săptămâni în urmă am văzut un afiş pe stâlpul din dreptul amfiteatrului: “Vrei să fii voluntar? Alătură-te organizaţiei noastre!” Citesc în mod constant afişele din campus şi fluturaşii pe care îi primesc. Mă interesează orice nouă oportunitate şi prefer să fiu la curent cu proiectele care mi se adresează. Până la urmă, vreau să fiu conectat la ce se întâmplă în jurul meu şi vreau să profit de orice experienţă din care pot învăţa. Consider că este de datoria mea să învăţ, să mă dezvolt ca şi individ. Acesta a fost momentul în care ideea de a face voluntariat a început să-mi surâdă tot mai mult. Realizez că facultatea îmi oferă destul de mult timp liber astfel încât să mă pot implica şi în alte activităţi, iar modul în care este concepută curricula nu mă va ajuta să obţin prea multe experienţe practice care să îmi aducă un plus de valoare la următorul interviu. Sunt deja câteva minute bune de când a început interviul iar mie îmi place tot mai mult să conversez cu tinerii din faţa mea. Sunt convins că vreau să mă implic şi sper că am reuşit să le transmit şi lor asta. Am auzit mai multe poveşti de la prieteni despre această organizaţie. Ba chiar am cunoscut pe cineva care petrecea mult timp implicându-se în activităţi voluntare. Mi se părea o idee interesantă. Mi-e puţin neclar în continuare ce presupune să fiu membru într-un ONG, să fac voluntariat, dar ceea ce m-a convins încă de la început să fac pasul acesta au fost oamenii faini pe care i-am întâlnit. Un profesor mi-a zis: “spune-mi cu cine ieşi ca să îţi spun cum eşti”. Ei bine, eu vreau să fiu înconjurat de oameni de la care am de învăţat, de la oameni cu care îmi pot petrece timp de calitate şi împreună cu care să fac ca anii de facultate să fie cel puţin la fel de frumoşi ca cei din liceu. Asta le-am spus şi lor. Acum, când ies din sala de interviu, îmi dau seama că tot nu ştiu foarte bine proiectele pe care organizaţia le desfăşoară. Cred că mi-ar fi fost puţin mai clare lucrurile dacă m-aş fi documentat mai bine. E o lecţie bună de care voi ţine cu siguranţă cont la următorul interviu.

***

Ies pe uşă în grabă, fără timp prea mult să îmi aranjez gulerul de la cămaşă. Este târziu, iar în câteva minute începe întâlnirea cu noii membri ai organizaţiei. E o întâlnire dedicată nouă, în care ni se vor prezenta paşii următori ai procesului de recrutare, activităţile în care vom fi implicaţi şi trainingurile la care vom participa. Sunt curios să îmi cunosc noii colegi. Pariez că vom face o echipă grozavă! Ştiu că prima perioadă va fi una de integrare. Voi încerca să asimilez cât mai multe informaţii despre organizaţie, valorile ei şi modul de operare. Vreau să mă pun la punct cu toate proiectele în care mă pot implica, pentru a reuşi să îmi dau seama cum să-mi construiesc experienţa şi care sunt domeniile în care vreau să activez. Am aflat eu acum ceva timp că o organizaţie operează exact ca o companie. Poţi găsi aici diverse departamente (de la resurse umane la financiar, vânzări, marketing sau dezvoltare) board de conducere, obiective, termene, şedinţe. Un grup de tineri emană energie. Un drum frumos tocmai începe!

***

De când am văzut acel afiş am fost destul de preocupat să aflu care sunt oportunităţile pe care o organizaţie de tineri mi le poate aduce. Am început să gândesc în termeni de beneficii şi să iau în calcul toate opţiunile existente la acea vreme. Până la urmă, vorbim de timpul şi energia mea. Da, vreau să mă implic! Am luat în calcul mai multe organizaţii despre care auzisem sau am citit pe internet. Am încercat să aflu câte puţin despre fiecare dintre ele şi am ales-o pe cea cu care m-am identificat cel mai mult. Am făcut o vizită la ei în sediu şi am completat formularul de aplicare, după care am fost programat la un interviu. După două zile de la interviu am primit un mesaj pe care îl mai păstrez şi acum: “Felicitari, ai fost acceptat în organizaţia noastră! Te aşteptăm la prima întâlnire, cu noii membri peste patru zile!”

***

Candidez petnru poziţia de coordontor al departementului de resurse umane. Până acum am acumulat numeroase experienţe în cadrul proiectelor în care m-am implicat! Am hotărât să fac pasul următor. Vreau să fiu parte din echipă de conducere, vreau să duc experienţa aceasta la un alt nivel. Nu e deloc o treabă uşoară, însă ştiu că perioada ce va urma va fi una plină de lecţii. La vârsta pe care o am acum, consider că sunt foarte puţine locurile în care aş avea posibilitatea să îmi exersez abilităţile de leadership. Cu siguranţă numeroasele traininguri la care am participat, proiectele în care m-am implicat sau pe care le-am coordonat, oamenii pe care i-am întâlnit şi-au pus puternic amprenta asupra mea. Dacă mă uit în urmă s-au schimbat atât de multe lucruri!

***

Am puţine emoţii. Ies din nou în grabă pe uşă. Îmi aşez gulerul de la cămaşă şi nodul de la cravată. În câteva minute voi avea un interviu cu cineva din compania în care râvnesc să lucrez. Am aflat de ei la un proiect organizat de noi şi în care s-au implicat ca şi parteneri. Am avut oportunitatea să interacţionăm şi cred că asta m-a ajutat mult. Şi de data aceasta, cel mai mult m-au atras oamenii pe care i-aş putea întâlni acolo. Sunt foate încrezător şi aştept cu mare nerăbdare să înceapă interviul. Am atât de multe lucruri să le povestesc. Experienţele din cadrul organizaţiei m-au ajutat să mă formez, să cresc. Am pregătit şi coordonat procese de recrutare şi am lucrat cu toate sistemele de resurse umane; am învăţat management de proiect, am făcut vânzări, marketing şi design; am participat la conferinţe şi evenimente business, am fost un bun team-player şi am condus echipe. Mi-am făcut prieteni din multe colţuri ale lumii, pe care deja am început să îi vizitez. Toate activităţile în care m-am implicat mi-au oferit câte o lecţie puternică pe care am început, din clipa următoare, să o pun în practică. Despre toate acestea vreau să le povestesc la interviu. Consider că ceea ce am primit înapoi este pe măsura implicării de care am dat dovadă. Iar eu nu am stat locului nicio clipă. Mă întreb uneori oare cum ar fi fost lucrurile fără toate acestea?